Evenimente

20 June 2012

ebook-urile încep să prindă avânt, cărțile tradiționale o iau la vale

Au crescut vanzarile la ebook-uri

Au crescut vanzarile la ebook-uri

Așa cum e firesc în secolul vitezei și al progresului tehnologic, cărțile electronice au reușit să le depășească pe cele tradiționale în ceea ce privește vânzările. Din păcate, lucrul acesta nu se petrece la noi în țară, ci peste ocean în Statele Unite. Așa cum au explicat într-un studiu cei de la Asociația Editurilor din SUA, în primul trimestru din 2012, ebook-urile au reușit să „strângă” din vânzări colosala sumă de 282 milioane de dolari, fiind pentru prima dată când „lecturile” electronice le depășesc pe cele tradiționale. De vină pentru creșterea asta se pare că ar fi apariția tot mai desă a diverselor gadgeturi ebook reader, fapt care face cititorii să se redirecționeze către un mod mai rapid și mai interactiv de a citi. Pe lângă creșterea ebook-urilor, studiul de care am pomenit mai sus arată că și audiobook-urile au raportat o majorare, astfel încât în prima jumătate a anului în care ne aflăm s-au înregistrat vânzări de 25 milioane de dolari. Suma poate fi concepută precum o creștere de 32% în vânzări pentru audiobook-uri, iar asta tot la nivelul Statelor Unite.

Voi ce preferați ebook-urile sau cărțile tradiționale?

Foto


Despre autor

Mircea Anton





0 comentarii


Fii primul care comenteaza!


Răspunde

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata.

*

Poti folosi urmatoarele tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>


 
 

 
Total Boox

Magazinul de e-books unde poţi citi gratuit!

Magazinele online de cărţi au devenit foarte populare în rândul consumatorilor de cultură din toată lumea. Aşa cum spune noul trend şi probabil şi necesităţie vremurilor, e-book-urile sunt la fel de populare în aces...
Mircea Anton
0