IT&C

9 March 2012

ASSOCLIC și 1000 de PC-uri spre donare

Mai multe articole scrise de »
Scris de: Mircea Anton
Tags: , , ,
Ateliere Fără Frontiere merge în 2012 pe același model

Ateliere Fără Frontiere merge în 2012 pe același model

Băieții și fetele de la Ateliere Fără Frontiere, pe care sigur sigur îi știți, își propun ca pentru anul acesta să mai doneze încă vreo 1000 de PC-uri. Cum altfel decât prin programul ASSOCLIC structurat de această dată în trei etape, începând chiar de luna aceasta.

Pentru martie Ateliere Fără Frontiere a alocat deja 250 de calculatoare pentru care pot opta organizațiile neguvernamentale, asociațiile, fundațiile, federațiile și chiar școlile și instituțiile de învățământ ce au nevoie de asemenea echipament. „Continuăm programul de donații și în 2012 pentru că nevoile beneficiarilor sunt în continuare mari iar mărturie ne stau cererile din 2011, de peste 4 ori mai mari decât numărul de calculatoare disponibile pentru donații. Îi rugăm pe această cale pe toți cei interesați să ia în considerare toate cele 3 etape de anul acesta ale ASSOCLIC, să citească regulamentul de participare de pe website și să aplice cu proiecte eligibile și cât mai bine definite”, a declarat Raluca Ouriaghli, director executiv în cadrul Ateliere Fără Frontiere. Pentru prima etapă, adică aceasta din martie termenul limită este 31 ale lunii, iar regulamentul, sau conduita după care se dau aceste PC-uri este de găsit pe site-ul oficial al organizației.

Foto


Despre autor

Mircea Anton





0 comentarii


Fii primul care comenteaza!


Răspunde

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata.

*

Poti folosi urmatoarele tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>


 
 

 
utilizatorii-utok-beneficiaza-de-aplicatia-dedicata-de-going-out-getlokal1

Utilizatorii UTOK vor beneficia de aplicatia Getlokal

UTOK si Getlokal demareaza un parteneriat prin care aplicatia de going-out va fi preinstalata pe smartphones si tablete. Terminalele UTOK vor avea preinstalata Getlokal, aplicatia cu continut generat de utilizatori, care pune i...
Roxana Jilaveanu
0

 
 
Screen shot 2013-08-06 at 11.39.10 AM

Descoperă oraşul cu #getlokal şi câştigă zeci de premii instant

getlokal a lansat cea de-a doua versiune a aplicaţiei de mobil, disponibilă atât în AppStore, cât și în Google Play, iar pe tot parcursul lunii august cei care scriu review-uri folosind aplicația de mobil vor fi premia...
Roxana Jilaveanu
0

 
 
pay pal

Versiuni localizate ale platformei PayPal, lansate în Serbia și Georgia

PayPal a lansat versiuni localizate ale platformei în Serbia și Georgia, oferindu-le pentru prima oară consumatorilor din aceste țări posibilitatea de a-și crea conturi de PayPal și de a face achiziții pe plan global. ...
Roxana Jilaveanu
0

 

 
Screen shot 2013-04-17 at 8.34.43 PM

Aplicaţia de smartphone getlokal – premiată la Mobilio Awards!

Aplicaţia pentru smartphone dezvoltată de getlokal pentru iPhone şi Android a fost premiată cu Silver la Mobilio Awards, la categoria Best use of location services. Despre ce este vorba în aplicație? Este un ghid foarte s...
Roxana Jilaveanu
1

 
 
twitter fake

Cum ne dăm seama câți followeri activi avem pe Twitter?

Nu știu de voi, dar eu chiar cred că am prea mulți followeri pe Twitter. Nu mă înțelegeți greșit, nu-mi doresc să nu mă urmărească nimeni, numai că nu postez nici foarte des și nici nu am încercat să am o strate...
Roxana Jilaveanu
0

 
 
Samsung va lansa un nou telefon

Samsung construieste Mobius si lasa in urma seria Galaxy

Dupa lansarile de Galaxy Tab, Note si S4 Samsung priveste inainte si lucreaza intens la un nou model de telefon ceva mai diferit de ceea ce a scos pana acum pe piata producatorul sud-coreean. Engadget noteaza ca Samsung incearc...
Mircea Anton
0