Vestea asta se cam leagă cu articolul pe care îl discutam împreună acum două zile. Spuneam că Samsung a anunțat deja lansarea unui soi de gadget pe 3 mai chiar la Londra, oraș care găzduiește Jocurile Olimpice, însă nu a vrut să precizeze dacă este vorba despre noul SIII sau despre alt tip de aparat. Cu toate acestea, se pare că telefonul Samsung Galaxy SIII va fi până la urmă gadgetul ce va fi lansat, furând totodată spotlightul deoarece va fi și terminalul oficial al acestei competiții.
Încercăm să facem legătura între cerințele Jocurilor Olimpice și noul telefon de la Samsung și ne putem da seama că Galaxy SIII va avea capabilități contactless pentru modalitate de plată. De ce? Pentru că o mare firmă de cărți de credit este printre sponsorii oficiali ai întrecerii. De asemenea, s-a mai auzit că telefonul va veni într-o gamă largă de culori, fiind chiar posibil ca acestea să fie similare cu cele ale cercurilor olimpice. Am tot spus de Galaxy SIII, dar oficial nu se știe dacă succesorul lui SII va duce mai departe „moștenirea” și se va numi SIII. Una peste alta toate se pun la cap, iar asta înseamnă că pe 3 mai la Londra lumea va face cunoștință cu un nou terminal de la Samsung.